Timp de mai bine de zece ani, Alin Juca a experimentat ca antreprenor, mai întâi cu o agenție pe piața de investiții și capital, apoi cu o agenție de resurse umane. Primul proiect antreprenorial i-a dat lui Alin ocazia de a întâlni, vorbi și negocia cu o multitudine de oameni diferiți, ceea ce l-a făcut să aspire către un domeniu nou, cel al resurselor umane. Admirabil la demersul lui Alin de atunci este încrederea în propria viziune și capacitate de a lucra cu oamenii, fără ca înființarea agenției de resurse umane să se fi așezat pe o pregătire anterioară în domeniu.
„După experiența primei agenții am zis că vreau și altceva. O activitate care să mă aducă mai aproape de interesele oamenilor. Aveam nevoie să lucrez la firul ierbii și să fiu veriga dintre companii și piața muncii. Odată cu înființarea agenției am aprofundat și pe partea de pregătire, am făcut tot felul de cursuri. Agenția a avut câțiva clienți pentru care ofeream servicii de recrutare și administrare resurse umane, pentru ca, în final, să ajung să lucrez pentru un mare client”.
Alin Juca este absolventul Facultății de Științe Economice și Administrative din Reșița, cu un master în Strategia Afacerilor Europene.
Experiența din interiorul unei companii i-a dat o altă perspectivă și timpul necesar de reflecție, pe care nu le avea ca antreprenor. De patru ani, Alin Juca este specialist HR la Iulius Town Timișoara, unde se ocupă de toate aspectele ce țin de departament: recrutare, salarizare, administrare personal, retenție personal, iar partea pe care o găsește cea mai interesantă este nevoia continuă de adaptare:
„Piața muncii s-a schimbat foarte mult și a trecut de la un model în care angajatorul avea libertatea de a-și impune propriile reguli în selectarea candidaților, la un model în care companiile angajatoare trebuie să-și construiască o imagine cât mai bună în rândul potențialilor angajați. Ceea ce denumim acum Employer Branding nu este doar un trend, ci o direcție a pieței care este aici pentru a rămâne mult timp”.
Alin Juca mai spune că, într-un oraș ca Timișoara, atragerea candidaților buni este o cursă cu multe obstacole, iar odată ce ai reușit, este și mai greu să-i păstrezi în companie.
„Mobilitatea și flexibilitatea noilor generații sunt cele două aspecte de care orice angajator trebuie să țină cont, în funcție de care trebuie gândite noi strategii de atragere și retenție”.
Din perspectiva rolului său de specialist în HR, calitatea umană a candidaților este mai importantă decât pregătirea și experiența:
„Este crucial pentru un candidat să aibă valorile și calitățile necesare pentru a se integra cât mai armonios în echipă. În acest sens, atitudinea și interesul față de rolul oferit sunt filtre importante în procesul de selecție”.
Un criteriu pe care Alin îl vede tot mai des la tinerii candidați atunci când aleg o companie în detrimentul alteia este prezența și implicarea acesteia în comunitatea locală:
„În prezent, pentru angajat contează din ce în ce mai mult felul în care compania pentru care dorește să lucreze, este percepută de comunitate, rolul ei în rezolvarea unor așteptări sau probleme sociale. IULIUS, spre exemplu, nu este doar un dezvoltator de spații de retail sau office. În ochii timișorenilor, IULIUS este compania care aduce comunitatea împreună prin evenimentele de divertisment sau culturale pe care le organizează. Este, totodată, compania care le oferă acces la natură chiar în mijlocul orașului. Să lucrezi pentru IULIUS îți dă acces la ceva mai important decât jobul în sine și anume sentimentul că ești util comunității”.
Partea de mentorat este un alt aspect important al muncii sale, pe care Alin și-ar dori să o exploreze și să o crească în anii următori:
„Fiecare om are nevoie de mentori care să-i deschidă ochii spre noi drumuri în viață sau să-i ofere noi perspective de dezvoltare. Ca oameni, suntem într-un continuu proces de învățare, modelare și dezvoltare. Și eu, la rândul meu, îmi iau inspirația din ceea ce citesc, din podcasturile pe care le ascult, de la experții pe care îi urmăresc. În plus, în viață este foarte important să iei, dar și să dăruiești în aceeași măsură”.
Tatăl a doi copii mici, Alin a învățat de la ei frumusețea de a sta în prezent și de a te juca fără griji. E drept că nu prea mai are timp pentru citit – la capul patului îl așteaptă cuminte un teanc de cărți începute, dar neterminate – și nici pentru pasiunea lui de a cuceri diverse vârfuri montane, însă se bucură de grădinărit și magia de a da în mintea copiilor.
Alin, îți dorim să atingi noi vârfuri în anii care vor urma, fie că sunt ele muntoase, personale sau profesionale! Îți mulțumim pentru implicare, efort și înțelepciune!
Scurtă introducere în arta vieții, predată de Oamenii Iulius
Vin sau bere?
Vin, și în anumite contexte un cognac bun.
Mare sau munte?
Munte în principal.
Teatru sau film?
Filme artistice, în special cele recenzate.
Morning person sau night person?
Matinal.
Cafea sau ceai?
Cafea. Black coffee cu jumătate plic de zahăr.
Dog person sau cat person?
Dog person.
Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?
Aș întoarce-o zilnic unui alt om, pentru ca fiecare să își poată îndeplini anumite dorințe interne și ascunse.
Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
Îmi place să învăț de la alte nații, dar nu mă văd altceva decât sunt.
Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?
Entuziasmant probabil New York, dar eu aș alege un oraș mic, înconjurat de natură și mai retras, gen Bruges.
Cu ce persoană publică ai ieși la o bere?
Cu Ion Țiriac, pentru că este un om care mă inspiră și de la care cred că aș avea ceva de învățat.
コメント