top of page

Alina Bogdan: Lângă oamenii potriviți, pot să dau totul


Alina Bogdan își poate aminti cu exactitate cum bunicii au pus un cec cu zece mii de lei pentru ca ea să poată primi o pianină în dar. Muzica și pianul erau marea ei dragoste și și-ar fi dorit să devină pianistă. Din nefericire, constrângerile financiare i-au întrerupt studiul pianului în clasa a șaptea, iar drumul ei a luat o altă direcție. Chiar dacă cec-ul bunicilor s-a transformat într-o mașină și nu într-o pianină, peste ani, în orele de liniște și relaxare, mâinile Alinei alunecă bucuroase pe clapele pianinei din casa ei, dovadă a faptului că visele pot deveni realitate. Este greu de stabilit câtă greutate a avut pasiunea pentru pian în devenirea Alinei, însă nu îți trebuie prea mult timp cu ea ca să observi o anumită finețe și eleganță pe care ți-o pot impregna doar apropierea de un instrument atât de nobil.


La îndemnul tatălui, finanțist de formație, Alina a urmat liceul Economic din Drobeta-Turnu Severin și mai apoi Facultatea de Științe Economice din Timișoara. După finalizarea studiilor a rămas în Timișoara, unde și-a construit cu răbdare și dedicare o carieră ca economist. Mai întâi într-o companie de contabilitate, apoi într-un concern de firme cu capital românesc, unde a rămas timp de 11 ani și s-a format ca profesionist. Din 2011 a lucrat pentru o perioadă de opt ani într-o companie cu sediul central în Luxemburg, care i-a oferit o altă perspectivă și unde a prins aripi datorită echipei și a lucrurilor noi pe care le-a învățat.


În 2020, Alina s-a alăturat IULIUS din curiozitatea de a descoperi un nou sector:


„Am venit la IULIUS pentru că am simțit nevoia unei schimbări și sunt extrem de recunoscătoare fostei mele echipe că m-a susținut și încurajat. Am plecat de acolo când lucrurile erau puse pe un făgaș și totul curgea lin. Mă consider o norocoasă că am găsit la IULIUS o echipă foarte motivată, cu oameni loiali, ambițioși și puși pe treabă”.


Pentru Alina, relația cu echipa și comunicarea între departamente este foarte importantă pentru a nu ajunge la blocaje și pentru a găsi cele mai bune soluții:


„Sunt genul de persoană care se implică până la capăt și căreia îi place ca lucrurile să funcționeze. Cred că pentru orice problemă există o soluție, însă pentru asta trebuie să ai o echipă unde există consens și o înțelegere egală a informațiilor. De aceea, cred că cea mai importantă este comunicarea clară și transparentă”.


Deși a venit la IULIUS într-un moment greu, începutul pandemiei, Alina s-a adaptat repede și a descoperit un mediu care îi place mult:


„Îmi place că totul este nou, provocator, dinamic, că nu ai timp să te plictisești sau să te plafonezi. Ești mereu stimulat prin situațiile noi care apar și pentru care trebuie să găsești rezolvări inedite”.


Dacă nu era evident până aici, pe Alina o definesc loialitatea și implicarea:


„Lângă oamenii potriviți pot să dau totul. Sunt foarte implicată în ceea ce fac, atât timp cât primesc susținere și cât oamenii sunt fair-play. Nu îmi plac jumătățile de măsură”.


Pentru tinerii absolvenți de studii economice, Alina are un pont interesant:


„Îi sfătuiesc să înceapă în companii mai degrabă mici și mijlocii pentru a-și forma o viziunea de ansamblu și abia apoi să meargă spre o corporație. În felul acesta au șansa să facă lucruri mai diverse”.


Așa cum l-ar sfătui și pe fiul ei de 14 ani, Alina le-ar spune tinerilor să creadă în ei, să-și urmărească cu abnegație visul și să dea fiecărui om o șansă.


Pe lângă muzică, Alina este o mare iubitoare de natură și o mare amatoare de vacanțe la cort sau cu autorulota, având alături cea mai bună echipă a ei, soțul și băiatul de 14 ani:


„2018 a fost primul an în care am avut curajul să experimentăm vacanța prelungită cu cortul. Am făcut un tur al Europei cu cortul, în campinguri, ocazie cu care am descoperit câtă libertate de mișcare îți poate conferi o astfel de vacanță și cât de multă conectare cu natura. Este genul de vacanță care ne place și care se potrivește cu ceea ce căutăm noi, anume explorare în tihnă.”


Microbul muzicii crede că l-a transmis și fiului ei, care a crescut cu instrumente și crede că, măcar unul dintre ele îi va fi refugiu în anii tumultuoși ai adolescenței.


Alina, îți mulțumim că faci parte din marea echipă IULIUS și abia așteptăm să ne inviți la un ceai cald sau un vin fiert în căsuța visurilor tale din Alpii austrieci sau de pe Coasta de Azur!


Scurtă introducere în arta vieții predată de #OameniiIULIUS
 

Work from home sau work from office?

Cred că work from home este o situație de moment. Suntem ființe sociale și avem nevoie de socializare și în orele de muncă, iar dacă telemunca va deveni modelul dominant, acesta va conduce spre probleme psihologice mari.

 

Vin sau bere?

Vin roșu, sec.

 

Mare sau munte?

Munte cu un pic de mare.

 

Teatru sau film?

În ultima perioadă aș spune teatru, nu mai am răbdare să mă uit la film.

 

Cafea sau ceai?

Cafea ziua, ceai înainte de culcare.

 

Dog person sau cat person?

Dog person. Avem o cațelușă Golden Retriever - Athena. O minunăție de câine, foarte afectuoasă și dulce. Mi-am dorit mereu un cațel, iar când ne-am mutat la casă, am zis că iau cățelul pentru copil, dar de fapt l-am luat pentru mine.

 

Dacă ai fi o melodie care ar fi aceea?

Zombie, dar în intepretarea Bad Wolves.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Cred că nu le-aș permite oamenilor să mintă.

 

Ultima carte citita sau cartea la care ai vrea să revii mereu

Revin mereu la „Sensitive is the new strong” - Anita Moorjani. Mă recalibrează atunci când am nevoie.

 

Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Îmi place pasiunea italiencelor și rafinamentul franțuzioacelor.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Nu mi-aș dori să trăiesc într-un oraș mare. Visul meu este fie o retragere pe Coasta de Azur, într-o căsuță, dar mai departe de mare, pe stânci, fie la munte, în Austria, să am o pensiune, de care să mă ocup, să primesc oaspeți.




0 comentarii

Comentarios


bottom of page