Călin Revnic: Nu exagerez când spun că anii ca inginer horticol la IULIUS au fost ca un Harvard

Călin Revnic este un om hotărât, care a știut mereu ce își dorește de la viață. În copilărie a avut un model puternic în persoana unui pădurar care venea în vizită la bunicul său:


„Era un băiat tănăr, în jur de 27 de ani, care își făcea apariția într-un mod impunător, îmbrăcat în costum de pădurar, călare pe cal și cu pușca la spate. Era un tip foarte pasionat de meseria lui, m-a luat sub aripa lui, mi-a arătat cu arma și, cel mai important, a reprezentat pentru mine un model.’’


Prin urmare, când a fost să decidă ce drum va urma, variantele sale au fost doar două: silvicultură sau poliție. A ales silvicultura pentru că visul și modelul din copilărie au fost mai puternice decât admirația pentru uniforma și statutul de polițist. A absolvit silvicultura și horticultura la Timișoara, iar din 2007 s-a alăturat grupului IULIUS ca inginer horticol, participând la plantarea mai tuturor proiectelor de parc sau grădină ale companiei:


„La IULIUS am ajuns dintr-o conjunctură. Eram la Cluj-Napoca și mă pregăteam de un examen pentru un post de inspector silvic, când cineva mi-a spus despre existența unui post de inginer horticol chiar la IULIUS în Cluj-Napoca. Deși inițial nu am vrut să-mi abandonez examenele, până la urmă am venit să văd despre ce este vorba și am rămas.’’


Iar decizia luată atunci nu a regretat-o niciodată, Călin considerând IULIUS drept cea mai avansată școală de horticultură din țară:


„Cred că nu exagerez cu nimic când spun că anii ca inginer horticol la IULIUS au fost ca un Harvard pentru mine. Spun asta pentru că nicăieri în România, atât în mediul privat, cât și în cel public, nimeni nu a avut curajul și viziunea de a planta de la zero parcuri care să pară, chiar de la inaugurare, acolo dintotdeauna. Pentru asta este nevoie de un efort logistic uriaș, pentru că, pentru un parc deja matur, chiar dacă plantat recent, ai nevoie de plante mari. Aceste plante mari nu se găsesc în România, pentru că la noi nu există pepiniere atât de dezvoltate, și, atunci acestea trebuie aduse din afară, iar, apoi, create depozite tampon până la plantare.’’


Deși a participat la toate marile plantări de grădini și parcuri ale grupului IULIUS, Călin Revnic crede că cel mai greu proiect a fost cel de la Timișoara:


„Pentru IULIUS Gardens de la Timișoara, 60% dintre arbori au venit câte unul singur pe camion. A fost o provocare imensă, pentru care a trebuit să avem un fir logistic organizat impecabil, de la pregătirea plantelor la furnizor, până la transport, păstrare și apoi plantare. Am învățat enorm în acea perioadă, pentru că nicăieri nu ai șansa să vezi cum este să plantezi copaci maturi, de câteva tone.’’


Informațiile și le-a luat în primul rând de la partenerii italieni cu care a lucrat de-a lungul timpului:


„Italienii au o tradiție din tată în fiu în afacerea asta de producere și vânzare de plante. Noi am luat de la ei copaci de 40-50 de ani, plantați și crescuți de la o generație la alta. Tot de la ei am învățat cum se încarcă o plantă mare, cum se leagă, cum se taie și ce tratamente se aplică după replantare.’’


Cartea de vizită a lui Călin Revnic este construită în jurul seriozității și eficienței. Crede despre el că este un om dintr-o bucată, pentru care cuvântul dat este extrem de important. Mai spune că nu are frică de nimic, exceptând războiul, a cărui suflare în ceafă îl tulbură:


„Sunt un om liber, fără niciun fel de frică. Atât timp cât pot fi un protector pentru familia mea, nimic nu mă sperie. Trăiesc prezentul, am planuri, am vise. Singurul care umbrește starea mea de bine și de încredere este războiul pe care îl simțim cu toții tot mai aproape de noi.’’


Știe că a fost investit cu foarte multă încredere de echipa de management a IULIUS și vrea să onoreze această încredere cu tot ceea ce are el mai bun. Este convins că niciun investitor din România nu are viziunea și dorința de a face în materie de proiecte verzi cel puțin la fel de mult pe cât a făcut până acum IULIUS:


„Lumea apreciază foarte mult spațiul verde. Din punctul meu de vedere, degeaba construiești clădiri și betoane, dacă nu știi să le înnobilezi. Spațiul verde este ca tivul la pantaloni. Fără el, orice proiect pare neterminat. ’’


Deși crede că profesional sunt puține lucruri pe care nu le-a făcut sau încercat, așteaptă în continuare noi provocări. O provocarea extrema la care i-ar plăcea să participe este realizarea unui parc cu copaci mari, plantați în cele mai extreme condiții:


„Am auzit undeva prin Rusia că a fost făcut un parc foarte mare, fără acces auto, unde toate plantele au fost transportate cu un elicopter utilitar, asta îmi doresc sa fac. ’’


Pasionat de vânătoare și pescuit, Călin Revnic este și un dresor pe cinste:


„Am doi braci germani, pe care i-am cumpărat pentru mine, dar și pentru fetele mele gemene care își doreau un cățeluș. Cum la noi totul este la dublu, și în cazul cățeilor a fost la fel. Îmi place să ies cu ei la vânătoare sau să mergem la concursuri. Am reușit să-i dresez de unul singur, întrebând pe unul și pe altul.’’


Pentru Călin, vânătoarea este în primul rând o plimbare lungă, de 25-30 de km, și o sursă de vânat, în special iepuri sau fazani, pe care îi place să-i gătească la ceaun, înconjurat de prieteni și familie.


O altă pasiune de-a lui Călin sunt mașinile mari, de teren, pe care îi place să le echipeze, acesta spunând cu umor că nu se vede într-un Porsche sau Lamborghini.


Călin, îți mulțumim pentru toți anii petrecuți la IULIUS! Îți admirăm autenticitatea, iar relația ta cu natura este un exemplu pentru noi toți!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIULIUS
 

Vin sau bere?

Depinde, când lucrez acasă beau bere rece. La petrecere un spriț sau cognac de casă. Palincă la tăiatul porcului.

 

Mare sau munte?

Ambele, dar marea nu la noi.

 

Morning person sau night person?

Cel mai matinal posibil. Mă culcă copiii. Îmi place să beau cafeaua cu băieții și să luăm treburile de dimineață.

 

Cafea sau ceai?

Cafea. Scurtă și tare.

 

Dog person sau cat person?

Categoric dog. Sunt mândru de câinii mei. Îmi place că i-am dresat, i-am educat, i-am învățat să vâneze. E o satisfacție mare când merg cu ei și iau premii la concursurile de lucru.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Aș face pace în lume, pentru că o luăm pe cărări greșite.

 

Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Italian, clar. Îmi place limba și felul lor de a fi.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Florența.