Ciprian Grigoriu a intrat în viața de adult un pic mai devreme față de alți tineri. Cu părinții plecați la muncă în Italia, la 18 ani, Ciprian și-a luat viața în mâini, și, ca student la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a trebuit să găsească o soluție rapidă pentru a se întreține în timpul studiilor. Interesat de construcții, dar și foarte muncitor, Ciprian și-a făcut o mică echipă și a pornit în aventura construcțiilor și renovărilor de case. Foarte curând, și-a dat seama că dilemele tehnice îi împiedicau să realizeze lucrări mai complexe. Pe măsură ce problemele se adânceau, Ciprian a luat hotărârea de a începe o a doua facultate, de data aceasta chiar de construcții.
Facultatea i-a dat cunoștințele teoretice necesare și i-a structurat mai bine interesele, astfel că, în timpul studiilor masterale, partea de proiectare și documentare tehnică a devenit principala lui preocupare. În timp ce începuse să cocheteze cu o mică firmă de proiectare, la facultate, un profesor selecta un grup de 10 studenți care urmau să lucreze la documentația tehnică a viitorului complex Palas. Deși, inițial nu a fost pus pe listă, Ciprian a sperat că unul dintre colegi va renunța pentru a-l putea înlocui. Și, cum nu aduce anul ce aduce ceasul, Ciprian a ajuns să facă parte, ca voluntar, inițial, din echipa tehnică a proiectului Palas.
De atunci, au trecut mai bine de 8 ani, iar Ciprian ocupă în prezent postul de Director Tehnic la Iulius Mall Iași, după ce, timp de 6 ani a făcut parte din departamentul de Logistică de la sediul companiei IULIUS din Iași. Deși această poziție a venit la pachet cu mai multe responsabilități și mai puțin timp pentru viața personală, Ciprian nu regretă niciun moment decizia de a accepta provocarea:
“Când trenul ajunge în gară, este bine să nu îl ratezi. Mă bucur mult că am prins acest tren și vreau ca prin această experiență să las ceva în urma mea. La IULIUS, lucrurile se mișcă cu o viteză uluitoare, iar acesta este unul dintre motivele pentru care compania este atât de atractivă. Practic, ești într-un mediu în care învățarea este continuă, ceea ce îți conferă adrenalină și satisfacție profesională. Dincolo de asta, ai o perspectivă de 360 de grade asupra întregului domeniu, pentru că interacționezi și cu ce ține de operațional, dar și cu partea de proiectare și execuție, atât pentru construcții de retail, cât și de office.”
Ciprian își dorește ca din recenta poziție să definească noi moduri de lucru, să crească o echipă motivată și să regândească infrastructura tehnică a mall-ului.
“Cel mai mult lucrez acum la sudarea unei echipe care să devină mai performantă. Vreau să ajungă în acel punct în care să identifice singuri problemele, să devină proactivi, iar rolul meu să fie de a-i ajuta să găsească soluțiile”.
Ciprian consideră că cele mai mari calități ale lui sunt implicarea, corectitudinea și disponibilitatea de a face și ceea ce nu i se cere.
Mândria și bucuria vieții sunt date de cele două fetițe, Alesia și Sofia, alături de care Ciprian încearcă să-și petreacă fiecare clipă liberă pe care o are. Regretul lui cel mai mare este că nu le dedică suficient de mult timp, însă face eforturi ca acesta să fie mereu unul de calitate. Spune că după ani de zile în care a fost pasionat de pescuit și tirul cu arma, și-a descoperit un nou hobby: plimbarea în parc sau în natură cu fetițele lui.
În spatele inginerului constructor, mereu pus pe treabă, Ciprian ascunde un suflet sensibil și un spirit cald. Ciprian, îți dorim să rămâi la fel de implicat, atât în viața ta profesională, cât și în cea personală!
Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
Work from home sau work from office?
De la birou. Acasă am observat că cele două planuri se confundă și nu te mai bucuri de niciuna.
Vin sau bere?
Bere vara, vin iarna.
Mare sau munte?
Muntele mă relaxeză și mă umple de energie, marea mă obosește.
Morning person sau night person?
Acum matinal, prin forța lucrurilor, dar știu ce înseamnă să fii și pasăre de noapte.
Cafea sau ceai?
Ceai de ghimbir, pe care îl beau adesea cu fata mea cea mare.
Dog person sau cat person?
Nu am încotro, sunt dog acum. Avem un husky de 1.5 ani, al treilea copil în casă.
Daca nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
Îi admir pe germani pentru seriozitate și felul în care își fac treaba.
Dintre toate orașele lumii unde ai fi vrut să trăiești?
Poate Roma sau un alt oraș aproape de mare și de munte.
Dar din România?
Clujul, un oraș cu expansiune și oameni foarte primitori. La Cluj, mi se pare că oamenii au un echilibru muncă-timp liber. Sau Brașovul, pentru apropierea de natură.
コメント