top of page

Ioana Ruscior: Vorba dulce mult aduce în orice situație

Ioana Ruscior este o ieșeancă stabilită la Timișoara, care nu și-a pierdut niciodată rădăcinile. Absolventă a Facultății de Drept din Iași, Ioana și-a dorit pentru mult timp să pledeze în instanță în calitate de procuror, însă, ca în cazul multor tineri ambițioși din generația ei, visul de a accede în magistratură a fost înăbușit de un sistem inflexibil și greoi. După un master în Drept Internațional, Ioana a profesat scurt timp în avocatură, pentru ca mai apoi să înceapă o lungă carieră în Grupul IULIUS. În cei 16 ani petrecuți la IULIUS, Ioana a lucrat în orașele unde operează compania, respectiv Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara:


„Atunci când ești la început de carieră, genul acesta de experiență este fantastică pentru că te familiarizează cu echipe și provocări diferite. Pe de altă parte, îți dăruiește diversitate și un simț crescut al propriei valori personale. Chiar dacă acum trăiesc la Timișoara, port cu mine toate locurile și toți oamenii cu care am lucrat, iar Iașul rămâne orașul meu de suflet”.


În rolul de Leasing Manager, Ioana spune că nicio zi nu seamănă cu alta:


„Fiecare zi aduce cu sine provocări și oameni noi. Interacțiunea cu ei mă ține în priză și mă obligă să fiu cea mai bună versiune a mea ca profesionist. Îmi place să-mi fac treaba cu gândul la oameni și la câștigul reciproc. Relația cu clientul este cea mai importantă, iar dacă experiența din spate m-a învățat ceva este că fiecare om are perspectiva lui, iar cheia este de a intra în pielea lui și de a o înțelege. Cred foarte mult în zicala «vorba dulce mult aduce» și încerc să fac din ea principiul călăuzitor al modului în care comunic”.


Tocmai de aceea, Ioana nu este doar un interlocutor de business, ci, la nevoie, și o prietenă sau un om la care găsești o vorbă sau un sfat bun.


„Să știi să fii om contează mai mult pentru mine ca orice altceva. Din fericire, am avut în copilărie oameni extraodinari, care mi-au servit ca modele și de la care am învățat că fiecare om, indiferent cine este și de unde vine, are nevoie de respectul nostru.”


Fire justițiară și debordant de sinceră, așa cum subliniază și ea, Ioana este extrem de pragmatică și în ceea ce privește viitorul:


„Leasingul este genul de activitate în care acumulezi și crești pe verticală până la un punct. De la acel punct încolo, ceea ce contează este nivelul de implicare pe fiecare proiect în parte. Așadar, prioritatea mea este creșterea pe orizontală, implicarea pentru fiecare proiect și client în parte”.


Cum Timișoara este anul acesta Capitală Culturală Europeană, iar Iulius Town este unul dintre punctele fierbinți de pe harta orașului, în care se desfășoară evenimente artistice și culturale, Ioana așteaptă cu entuziasm expoziția Brâncuși din septembrie.


Deși spune că balanța viață profesională – viață personală este foarte greu de atins, în timpul liber Ioanei îi place să citească, să meargă la teatru, să petreacă timp liber cu prietenii și familia sa.


Ioana, îți mulțumim că ai rămas alături de noi în toți acești ani și că parcursul nostru a devenit și parcursul tău!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIULIUS
 

Work from home sau work from office?

From office. Interacțiunea cu oamenii, colegii, este vitală pentru mine. Îmi place să fiu alături de echipă și să luăm decizii împreună. Pentru mine, perioada pandemiei a fost una dintre cele mai grele din viața mea prin prisma limitării sociale.

 

Vin sau bere?

Vin roșu, dar nu spun nu nici la un prosecco.

 

Mare sau munte?

Mare. 100%.

 

Teatru sau film?

Ambele, chiar dacă teatrul te face să simți mai multe. Sunt genul de fată îndrăgostită de filmele vechi.

 

Cafea sau ceai?

Cafea clar, minimum trei pe zi.

 

Dog person sau cat person?

Ambele. Muffy și Johnny sunt prietenii mei necuvântători.

 

Piesa vestimentară preferată?

Sacou negru.

 

Dacă ți s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?

I-aș face pe oameni să înțeleagă că sunt trecători prin viață și că, la final, lași doar o imagine și o amintire.

 

Ultima carte citită sau cartea la care ai vrea să revii mereu

Cartea mea de suflet este „Mândrie și prejudecată”. Citite recent sunt „Librăria din Teheran” și „Jurnalul unui geniu”.

 

Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Nu știu dacă aș fi vrut să aparțin unei alte culturi, însă cu siguranță mi-ar fi plăcut să mă nasc într-o altă epocă, respectiv cea interbelică.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Îmi place Edinburgh pentru arhitectură, oameni și spiritul lor autentic.



Comments


bottom of page