Lucian Stratulat – IULIUS este o școală, dar și o familie

Lucian Stratulat este inginer instalații la Palas, o meserie pe care o practică cu pasiune și pe care a ales-o urmându-și interesul pentru construcții, manifestat încă din copilărie:


„Am fost genul de copil constructor. Îmi plăcea să mă joc cu piesele, să-mi construiesc propriile jucării. Undeva prin clasa a opta mi-am descoperit interesul pentru mediu și am mers la Liceul de Agricultură și Protecția Mediului din Tecuci. Acolo am luat contact cu mecanica și partea de echipamente, iar din acel moment am știut ce drum să apuc.”


Lucian a absolvit Facultatea de Construcții și Instalații de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, cu un master în Instalații pentru Construcții.


„Am ales să mă specializez în instalații și cred că am făcut o alegere bună. Atunci când se termină programul, simt că sunt împlinit. În facultate am avut ocazia să fac destul de multă practică, pentru că, așa cum îmi place mie să spun, un gram de practică valorează cât un kilogram de teorie.”


Imediat după facultate, timp de șase ani, Lucian a făcut proiectare și asistență tehnică pentru un grup de firme, pentru ca mai apoi să-și facă propria firmă de proiectare. Au fost opt ani în care a lucrat pentru proiecte mari, de la grădinițe, școli, clădiri de office și până la instituții publice, precum judecătoria din Șimleul Silvaniei sau Facultatea de Chimie din Iași. La un moment dat, și-a dorit o schimbare și, mai ales, și-a dorit să lucreze într-un cadru în care să poată avea acces la alt nivel de învățare și echipamente:


„Pe partea de proiectare ajunsesem la un nivel foarte sus, însă pe cont propriu nu mai aveam unde crește. Din fericire, dorința mea de schimbare a coincis cu momentul în care IULIUS căuta în Iași ingineri pe partea de instalații electrice. Mi s-a oferit încredere și o perioadă de acomodare. Mă bucur că am făcut această alegere pentru că IULIUS este ca o școală, dar și ca o familie’’.


Colaborarea, noutatea situațiilor, nivelul de profesionalism al echipelor și accesul la echipamente de top sunt aspectele care îi plac cel mai mult la jobul său. Pe de altă parte, ceea ce îl entuziasmează cel mai mult pe Lucian este perspectiva de a face parte din proiecte verzi, de eficientizare energetică a clădirilor:


„Cred că pe partea strict tehnică, în termeni clasici, nu mai sunt multe lucruri pe care le-aș putea învăța. În schimb, sunt dornic și curios să fac parte din echipele care vor implementa soluțiile de energie verde. Există în acest sens un proces deja început, cu obiective asumate și un calendar de lucrări. M-ar bucur mult ca, pe lângă ceea ce fac în mod curent pentru zona de retail și office a ansamblului Palas, să am și această oportunitate”.


Pe tinerii care sunt interesați de lucruri tehnice, Lucian îi sfătuiește să ia în considerare o astfel de meserie. În primul rând, pentru că oportunitățile pe piața muncii în acest domeniu sunt foarte multe, iar în al doilea rând, pentru că este un deficit de oameni calificați:


„Știu că majoritatea copiilor de acum își doresc să ajungă rapid la bani și cred că o «carte» bună este IT-ul. Eu vreau să le zic că și cu o pregătire tehnică ajungi la un venit frumos, dacă ai puțină răbdare. Cu muncă, tact și implicare pot ajunge și în domeniul tehnic unde își doresc. Îi sfătuiesc să caute în permanență informație nouă, să nu se limiteze la ceea ce primesc în facultate, să inoveze.”


Lucian este pasionat de biking și măcar o dată la două săptămâni iese la cursă cu prietenii. Îi mai place să pescuiască, să meargă la film, dar și la teatru.


Lucian, ne bucurăm că ești parte din echipa IULIUS și ne putem baza pe profesionalismul și implicarea ta!


Scurtă introducere în arta vieții predată de #OameniiIULIUS
 

Vin sau bere?

Vin, bere doar vara.

 

Mare sau munte?

Munte, dar nu văd un an fără mare.

 

Teatru sau film?

Film. E consumabil oricând.

 

Morning person sau night person?

Matinal 100%. Nocturn doar când impune situația.

 

Cafea sau ceai?

Cafea, pentru că te trezește, dar e și pretext pentru discuții bune.

 

Dog person sau cat person?

Îmi plac cățeii. Am avut un shar pei care, din diverse motive, este acum la părinți. Intenționez însă să adopt un cățel.

 

Dacă ți s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?

Cred că aș alege să mai opresc viteza, timpul. Toată lumea este pe fugă. Îmi plac locurile unde timpul se scurge mai greu.

 

Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Grec sau american. Grec pentru că îmi place modul lor de a fi și istoria lor. American pentru că au mai multe oportunități de dezvoltare și pentru că au încredere în ei, emană putere.

 

Care crezi ca este cel mai influent om din lume?

Bill Gates.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Atena, pentru istorie, pentru oameni.

 

O persoana publică cu care ai ieși la cafea.

George Călinescu.