Până în clasa a XI-a, Paul credea că își va urma pasiunea pentru istorie și geografie, fie ca profesor, fie lucrând în industria turismului. Asta până într-o zi, când, intrigat de personajul Samantha din „Sex and the City”, serial pe care îl urmărea cu prietena lui de atunci, a început să aprofundeze ceea ce ar presupune o carieră în marketing și comunicare. Cum singurul loc în care putea face asta, la acea vreme, era biblioteca orășenească din Turda, în mai puțin de două veri, Paul a dat gata toate cărțile disponibile pe subiect. Ghidat doar de curiozitatea și ambiția sa de autodidact, Paul a parcurs cu un an înainte de a intra la facultate o mare parte din bibliografia de specialitate pe care avea să o repete ulterior la cursuri.
După un prim an în care a urmat în paralel cursurile facultăților de Comunicare și Relații Publice și Turism, Paul hotărăște că adevăratul lui drum este în comunicare, căreia i se dedică în întregime. Anii de studenție au fost plini de nenumărate experiențe care l-au pregătit ulterior pentru ceea ce avea să urmeze în plan profesional.
„Am avut șansa unor profesori extraordinari, care ne-au împins mereu către voluntariat și proiecte alternative de învățare. Atmosfera din facultate era vibrantă, practic toată lumea căuta oportunități de dezvoltare. Pentru mine marea oportunitate a fost de a mă alătura organizațiilor studențești, alături de care am organizat mai mulți ani la rând Junior Summer University, universitatea de vară, care oferă elevilor de clasa a XI-a șansa de a experimenta ce înseamnă viața de student. A fost o perioadă efervescentă, în care am făcut de toate, de la organizat evenimente, până la programe de exchage cu studenții din diferite țări sau participat la proteste. Atunci am pus bazele comunicării pe care aveam să o practic ca profesionist, și tot atunci am luat contact cu primele direcții de comunicare, ca media relations sau BTL”.
Primul job al lui Paul a venit chiar înainte de a-și da licența, iar timp de un an a exersat tot felul de scenarii și situații în calitate de Social Media Manager pentru un brand important din industria de food. Acolo a învățat cum să aplaneze o criză în social media și, totodată, cum să crească organic o comunitate activă în jurul unui brand. A plecat, însă, cu dorința de a reechilibra balanța job-viață personală, și, după o experiență scurtă ca freelancer, a pus bazele unei agenții de digital marketing, unde și-a întregit viziunea cu privire la ceea ce presupune un business în comunicare. Cum însă diferențele de optică cu privire la viitorul agenției se adânceau între el și partenerul său, pleacă din agenție și începe să aprofundeze latura de Social Media a comunicării și dezvoltarea de conținut foto-video. După aproximativ trei ani, timp în care a lucrat mai mult de acasă, Paul și-a dorit să se reîntoarcă într-o echipă:
„Îmi lipseau foarte mult oamenii și îmi doream să fiu parte dintr-o echipă mare. Aproape tot ceea ce învățasem până atunci era rezultatul muncii mele de autodidact și simțeam nevoia să fiu într-un colectiv unde să am, dacă nu mentori, măcar oameni alături de care să dezbat idei și concepte”.
Iar jobul de la Iulius Mall Cluj a venit la momentul potrivit și a fost exact ceea ce își dorea Paul și, poate, un pic mai mult:
„Ceea ce fac acum este complex și diferit, un fel de next level a ceea ce lucrasem înainte. Mă joc cu partea de conținut foto și video, realizez conceptele unor campanii, pe care le implementez ulterior alături de colegi și colaboratori, sunt și în echipa de evenimente. Fac mult research și țin cât mai aproape de comunitatea Iulius Mall Cluj de la care îmi iau energia și care mă inspiră în multe moduri. Ceea ce este remarcabil și foarte satisfăctor este că nu mă plictisesc. Chiar și campaniile care au devenit o rutină prin periodicitate sunt o provocare prin faptul că mereu trebuie să aducem ceva nou și să gândim outside the box”.
Paul își amintește că prima interacțiune cu IULIUS a fost chiar când era student și a participat la un concurs de proiecte organizat de companie, primul lui gând fiind că ar fi fost foarte interesant să lucreze acolo.
„La IULIUS am găsit ceea ce îmi doream de mult timp, standarde înalte și oameni de la care pot învăța”.
Gândindu-se la proiectele pe care le face, Paul este cel mai mândru de shooting-urile de fashion la care a lucrat, campaniile pentru 8 Martie, Back to School și Crăciun, dar și inițiativele de popularizare a culturii și istoriei în Iulius Mall Cluj, prin intermediul parteneriatului cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei si Filarmonica de Stat Transilvania.
Ancorat în prezent și dornic să experimenteze cât mai mult, profesional și personal, Paul trăiește cu intensitate și curiozitate zi de zi. În toată efervescența de care este înconjurat, are și câteva rutine și ancore care îi conferă stabilitate și confort. Face sport de două ori pe zi, gătește mult și se joacă cu ingredientele pentru paste. Este în continuare îndrăgostit de munte, îi plac drumețiile și face fotografie din pasiune.
Paul, ne place mult elanul tău și îți dorim ca anii care urmează să fie plini de creativitate și inspirație!
Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
Work from home sau work from office?
De la birou. În marketing, lucrul de acasă nu este deloc provocator. Interacțiunea este un must.
Vin sau bere?
Tequila. În viață trebuie să știi că anumite lucruri se pot obține și mergând pe drumuri scurte😊
Mare sau munte?
Și mare și munte.
Teatru sau film?
Teatru.
Morning person sau night person?
Ambele. Sunt genul care mă pot culca la ora 1.00 și mă pot trezi la ora 5.00 fără probleme. Ador dimineața pentru rutina pe care mi-am creat-o, iar noaptea pentru socializare și experiențe.
Cafea sau ceai?
Aș zice fresh de portocale😊
Dog person sau cat person?
Dog, pentru că am copilărit de mic cu căței.
Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?
Aș trimite toți oamenii la terapie și i-aș învăța să se iubească pe ei să-și urmeze visurile.
Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
Îmi plac spaniolii, dar și nordicii. Primii pentru cultură, ultimii pentru civilizație și simplitate.
Iar dintre toate orașele lumii, pe care l-ai alege?
Am să spun doar că aș alege un oraș care îmbină armonios agitația cu loisir-ul și viața liniștită.
Ce persoană publică ai invita la o cafea sau bere?
Aș invita-o pe Michelle Obama, o femeie de la care ai ce învăța pe toate planurile, inclusiv cel al comunicării.
Piesa vestimentară preferată?
Tricouri cu mesaje.
Comments