Deşi peste „mall-ul din Tudor” au trecut mai bine de 22 de ani, Iulius Mall Iaşi este mereu young & fresh. Şi asta nu doar pentru că se află în inima studenţimii sau datorită liceenilor cool care îl preferă, ci şi noilor magazine inaugurate frecvent, a campaniilor de marketing năstruşnice şi a lucrărilor de modernizare efectuate de-a lungul timpului. Două extinderi, un nou design interior, compartimentări pentru acomodarea de noi branduri, instalarea de echipamente mai performante, funcţionarea optimă a mall-ului în fiecare zi. Sunt doar o parte dintre sarcinile din fişa de post a echipei tehnice de la Iulius Mall.
Anii au trecut, echipele s-au schimbat, iar azi, Ciprian Grigoriu, Cătălin Aramă şi Ioan Popovici reprezintă „vârful de lance” al Departamentului Tehnic, căruia i se adaugă specialiştii din „teren”. Vecini de birou şi colegi cu suflet mare le sunt Gabriela Oroian, Inspector SSM, şi Cătălin Cozmaniuc, Coordonator de Securitate. Să îi cunoaştem!
Inginer constructor cu abilităţi de master chef
Cu experienţă în domeniul construcţiilor civile, Ciprian Grigoriu s-a alăturat companiei noastre în 2014, lucrând iniţial pe documentaţia tehnică a clădirilor. A pus umărul, de asemenea, la implementarea sistemului iGate pe domeniul său de expertiză. Până să fie promovat în funcţia de Director Tehnic al Iulius Mall Iaşi, în 2021, Ciprian a acordat suport echipelor tehnice ale IULIUS din întreaga ţară în implementarea noilor investiţii. „Mă bucur că am dobândit experienţă în proiectarea, execuţia şi operarea clădirilor, având ocazia de a interacţiona cu numeroşi colegi de pe Leasing, Centrul Info, Marketing, Pază, Cleaning, Horticol etc.”.
Calm, cumpătat şi echilibrat în luarea deciziilor, Ciprian este un om de echipă, căruia îi place să se consulte cu ai săi colegi sau cu partenerii pentru a se asigura că deciziile pe care le ia sunt cele mai bune la momentul respectiv. În pauzele binemeritate de la serviciu, se relaxează cu familia, pescuind sau urcând pe munte. Care este cel mai neobișnuit „talent” al său? „Să gătesc ocazional pentru familie, în zilele libere sau în weekend. Îmi place să improvizez şi să acord atenţie la plating.”
Din poziţia sa, Ciprian coordonează echipa tehnică a Iulius Mall şi se asigură de întreţinerea echipamentelor, soluţionarea solicitărilor chiriaşilor, eficientizarea consumului energetic, reducerea timpilor de operare şi acordă suport colegilor din alte departamente etc.
Activitatea dintr-un mall este extrem de dinamică, lucru de care s-a convins chiar din primele zile în noua funcţie. „Prima amintire la job este legată de perioada când am preluat funcţia de director. Timp de trei zile am fost în preajma fostului director şi am fost nevoit să asimilez cât mai multe informaţii: spaţii în amenajare, pregătirea echipamentelor pentru sezonul cald, problemele chiriaşilor, investiţii în desfăşurare, soluţionarea aspectelor solicitate de colegii de pe Marketing, Leasing, Financiar etc.”. Poate de aici şi gluma preferată a departamentului într-o zi de vineri: „Astăzi este luni?”.
La clasica întrebare a copilăriei „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, ar fi răspuns „poliţist în serviciile secrete”. Odată devenit adult, Ciprian preferă în continuare suspansul şi urmăririle periculoase, însă doar în filme, cele de acţiune fiindu-i cel mai mult pe plac. Şi de ce nu, cândva, un zbor cu parapanta.
Ioan Popovici coordonează echipa de mentenanţă care asigură buna funcţionare a echipamentelor şi urmăreşte constant eficientizarea costurilor. Se caracterizează ca fiind o persoană optimistă, calmă şi încrezătoare în capacitatea de a rezolva provocările.
Dacă ar putea face o regulă pentru toată lumea ar fi dimineţile împreună la cafea, pentru energie şi vibe bun care să ţină toată ziua. Firea-i sociabilă i se revelează şi din pasiuni, una dintre acestea fiind călătoriile alături de prieteni. Când era de-o şchioapă, i-ar fi plăcut să devină poliţist.
Cine nu a văzut măcar o dată filmul „Liceenii”, un clasic al cinematografiei româneşti, care vorbeşte de trăiri şi emoţii experimentate de adolescenţi indiferent de generaţie? Nostalgic sau nu, dacă ar fi posibil şi ar fi să aleagă, Ioan şi-ar dori să se întoarcă în timp şi să joace în îndrăgitul film, dar şi să experimenteze un salt cu paraşuta.
Şurubăreli în pas de dans
„Omul potrivit la locul potrivit”, astfel şi-ar caracteriza Gabriela Oroian, inspector SSM, misiunea la Iulius Mall. „Rolul meu este de a asigura un mediu de muncă sigur şi sănătos, iar pentru aceasta sunt peste tot, urmăresc oamenii la locul de muncă, încerc să elimin riscurile sau să găsesc soluţii acolo unde acestea nu pot fi eliminate total”. Asociază echipa Tehnică de la Iulius Mall cu „o persoană puternică, pricepută, inovatoare, rezistentă şi cu simţul umorului (trebuie şi umor pentru un departament greu)”.
Apropiată de oameni, empatică şi altruistă, Gabriela este, în ciuda aparenţei sale elegante şi feminine, o persoană puternică şi creativă, gâsind uşor soluţii de rezolvare a problemelor. Prezenţa ei în departamentul Tehnic nu este deloc întâmplătoare, „şurubăreala” fiind o preocupare de care ştie prea puţină lume. „Îmi place să repar tot ce se strică în casă: instalaţii electrice, sanitare, mobilă, etc.. Bineînţeles, cu măsuri de protecţie 😊!”. O altă pasiune este dansul şi i-ar plăcea ca, la un moment dat, să ia lecţii de la profesionişti.
O altă preocupare, care în mod evident o ajută şi la job, o reprezintă medicina. „Din copilărie până la liceu am rămas fidelă acelei dorinţe de a fi medic. Chiar dacă drumul a luat-o spre inginerie, pot spune că nu am renunţat să citesc şi să mă informez în domeniul medical”. Prima amintire de la IULIUS este legată de prima zi la job: „În birourile de la etajul doi din Iulius Mall am fost întâmpinată cu căldură de o echipă tânără. Era o atmosferă liniştită şi primitoare. Aşa părea de la birou, dar la o lună de la angajare am intrat în plin în atmosfera de şantier: a doua extindere de la Iulius Mall, cu multe sarcini, implicare şi încredere. Şi a fost foarte bine!”
O altă amintire dragă: „Era o regulă ca, de 1 aprilie, toţi colegii să fim păcăliţi de directorul tehnic din perioada 2008-2011. Ştiam că urmează o păcăleală, dar mereu ne surprindea!”. Dacă ar juca într-un film, ar alege „Codul lui Da Vinci pentru folosirea capacităţii analitice şi de deducţie, dezlegare de mistere şi ...puzzle-uri”.
Recent venit în echipă, Cătălin Aramă are experienţă de şapte ani în ingineria instalaţiilor şi spune despre sine că „temperamentul meu este în funcţie de vreme 😊”. De aici, poate, şi talentul lui neobişnuit? Şofatul agresiv”. În mod clar, lui Cătălin îi place adrenalina: şi-ar dori să sară cu paraşuta şi nu ar refuza un rol în filmul „Trenul Asasinilor”.
De 18 ani, om IULIUS
Dacă şi-ar învinge frica de zbor, cu paraşuta ar sări şi Cătălin Cozmaniuc, coordonatorul echipei de Pază de la Iulius Mall, Dasko Security fiind o subdivizie a Departamentului Tehnic. Asta da idee de teambuilding! „Dacă ar fi să mă văd în vreun film împreună cu ai mei colegi, cred ca ar fi vorba despre TROIA, unde o echipă mică, dar cu suflet mare şi implicare deplină, face faţă cu brio valurilor de probleme. Mă gândesc, totuşi, să schimb finalul 😊. Împărţind acelaşi birou vreme de ani buni, am ajuns să ne cunoaştem destul de bine şi am reuşit să creăm o atmosferă familială, în timpul programului şi în afara acestuia”.
Cătălin este uşor de recunoscut după statura sa impozantă, rezultat al celor 9 ani de baschet. „Copil fiind, îmi doream să urmez o carieră în sport, dar o accidentare a făcut ca acest vis să nu poata fi îndeplinit. Ce a urmat nu a fost planificat!” Este om IULIUS de 18 ani, iar de 14 coordonează echipa care se ocupă de siguranţă şi securitate la Iulius Mall Iaşi, fiind, totodată, o punte de comunicare între aceasta şi celelalte departamente. Persoană energică, deschisă la provocări şi lucruri noi, Cătălin apreciază punctualitatea şi lucrul bine făcut. Îi mai plac călătoriile, în special cele la munte şi sporturile de echipă.
În anii mulţi de IULIUS s-au adunat numeroase amintiri plăcute, dar cea „care mi-a rămas tipărită în minte, din care mi-am dat seama de valoarea echipei cu care începusem să lucrez, a fost deschiderea Iulius Mall Timişoara, la care am participat şi noi. Ajunşi acolo cu o săptămână înainte, am început să chicotim când cei din conducere ne-au transmis că marea deschidere va fi peste şapte zile. Am considerat că este o provocare de nerealizat cu forţe omeneşti. Efectiv era un mare şantier în lucru. Dar zilele ce au urmat aveau să ne dovedească faptul că se pot face minuni. Am privit deschiderea complexului la data preconizată ca pe o minune în care nimeni nu credea. Au urmat apoi celelalte mall-uri care aveau acelaşi ritm ameţitor de lucru înaintea deschiderilor, dar eram deja încrezător că minunile se pot întâmpla”.
MEET DE TEAM!
Ciprian Grigoriu - „Trebuie să facem!”
Gabriela Oroian – „Devotată, anticipează riscurile şi foarte grijulie cu echipa”
Cătălin Aramă – „Totul va fi bine!”
Ioan Popovici – „Omul cu curentul”; „Seriozitate şi punctualitate în activitate”
Cătălin Cozmaniuc - „Supervizorul din turn”, „ochi de vultur”, „ştie tot ce mişcă în mall”, „omul bun la toate”
Material realizat de Simona Teodorescu, Departament PR
Comentarios