top of page

„Toți pentru unul și unul pentru toți” sau mai pe scurt echipa de Marketing & Sales Suceava

„Nimic nu unește oamenii mai bine decât râsul”, iar dacă ne uităm la echipa de Marketing & Sales de la Iulius Mall Suceava vedem întruchiparea celebrului citat. Patru colegi solidari, care găsesc repede soluții la orice problemă le apare în cale, cu zâmbetul mereu pe chipuri, dar și cu glumele pregătite să te facă să râzi chiar și în cele mai pline zile. Și cum puteam marca Ziua Internațională a Glumelor, dacă nu prin a vă face cunoștință cu o echipă veselă și pusă mereu pe șotii?!

Motto-ul departamentului Marketing & Sales de la Suceava este „Toți pentru unul și unul pentru toți”, iar munca în echipă, brainstorming-ul și dezbaterile fac parte din activitatea lor zilnică. Rugați să își imagineze ce trăsături ar avea echipa lor dacă ar fi o persoană, Alexandra, Andreea, Ciprian și Nicoleta ne-au spus că ea ar fi: creativă, solidară, plină de viață, cu zâmbetul pe buze, amuzantă, dedicată muncii, dar și puternică. Nu ne-am putut abține curiozitatea și i-am îndemnat pe colegi își găsească câte un nume de echipă, așa că vă încurajăm să continuați lectura pentru a-i cunoaște pe: „Tânăr și neliniștit”, „Întotdeauna la timp”, „Încâlcilă” și „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”.


Alexandra, the Rising Star


Venită prin programul de Internship, „Rising Stars at IULIUS”, Alexandra Secman este cel mai nou membru al echipei de la Suceava. A aflat că urma să ne devină colegă „în cea mai importantă zi din viața de student: susținerea licenței”, iar cu câteva minute înainte ca Alexandra să își înceapă prezentarea, a primit mesajul care a reușit să o facă să uite de emoții: „Felicitări, ești câștigătoarea etapei, Alexandra!”.


O amintire pe care nu o va uita vreodată este momentul când în biroul lor au avut parte de o vizită surpriză. „Invitatul a vrut să facă cunoștință cu departamentul nostru. Este vorba de mielul care a fost personajul principal al spotului pentru campania Flash Deals și care a stârnit admirația tuturor, dar și hohote de râs”.


Alexandra este persoana care atunci când întâmpină o provocare, găsește scânteia de pozitivitate, care o ambiționează și care îi oferă curaj. Pasionată de scris, fotografie și călătorii, Alexandra este o fire boemă, care și-ar fi dorit să joace în serialul „Emily in Paris” și pentru care „zâmbetul este cel mai prețios accesoriu pe care îl purtăm zi de zi”.


Timing-ul în care Alexandra a ajuns în echipa de la Suceava a fost perfect, poate și de aceea ea este „Întotdeauna la timp”.


Andreea, un bun ascultător într-o lume tot mai gălăgioasă


Mereu calmă, atentă la ce se întâmplă în jur, Andreea este pasionată de patiserie si, deși iubește să facă prăjituri, încearcă să adopte un stil de viață cât mai sănătos, astfel că are grijă să reducă la jumătate cantitatea de zahăr din rețete. Însă cei mai mari iubitori de dulce, cei doi copii ai Andreei, se ocupă ca bunătățile să „dispară”, exact ca în seria Harry Potter, film în care Andreea ar vrea să joace.


Colega noastră are un talent despre care spune că este destul de neobișnuit, într-o perioadă aflată într-o rumoare constantă: este un bun ascultător. Poate de asta, când era mică, își și dorea să devină asistent medical.


Unul dintre primele momente petrecute alături de colegii săi, pe care nu îl va uita niciodată, este team building-ul de la Rarău. Atunci, Andreea avea doar câteva zile de când era în companie, iar întâlnirea cu toți colegii din departamentele Marketing & Sales a ajutat-o să se integreze mai ușor și să își facă prieteni noi.


Mereu ancorată în realitate și cu picioarele pe pământ, aspirațiile de viitor ale Andreei sunt la înălțime, iar una dintre dorințele ei este să viziteze spațiul cosmic. Cât despre cum este văzută în departament, mai putem spune doar „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”!


Povestea Nicoletei A.K.A Încâlcilă

Nici Nicoleta nu a scăpat de „onoarea” de a avea un pseudonim. Povestea lui Încâlcilă a început când Nicoleta se pregătea să ajungă la o întâlnire importantă cu un client și din grabă și-a vărsat cafeaua pe birou, eveniment ce nu a trecut netaxat. De atunci, de fiecare dată când „mă împiedic, scap sau răstorn ceva, colegii încep să râdă și îmi reamintesc că sunt încâlcită”.


Cel mai bun sfat pe care Nicoleta l-a primit de la colegii de departement este de a avea mai multă încredere în ea. Când era mică își dorea să devină profesor, iar abilitatea ei de a se adapta repede în orice situație a făcut-o să ajungă în departamentul despre care spune că a primit-o cu „căldură și prietenie”. „Lupul de pe Wall Street” este unul dintre filmele pe care le apreciază, iar dacă ar putea să se reîncarneze într-o personalitate, Nicoleta și-ar dori să fie Megan Boone, actrița din serialul „Black list”.


Având o fire artistică, dar și o atenție sporită la tot ce este în jurul ei, Nicoleta ar lua cu ea pe o insulă pustie un cuțit, aparatul foto și o barcă. Un lucru pe care dorește să îl facă în viitor este să sară cu parașuta.


Ciprian, dincolo de orele la birou sau voluntariat


Despre sărituri sau... căzături poate să povestească și Ciprian, care atunci „când făceam teste pentru o campanie cu un hoverboard și am căzut foarte spectaculos de pe el chiar în fața biroului”. Mereu cu glumele pregătite, Ciprian este unul dintre colegii pe care te poți baza, un bucovinean mândru, mereu gata să îi ajute pe cei din jurul său cu tot ce poate, inclusiv cu o vorbă bună.


Pentru Ciprian toate ideile pe care le au colegii lui sunt importante, iar dacă ar putea face o regulă pe care toată lumea să o urmeze, aceea ar fi: „Astăzi, fiecare trebuie să facă o faptă bună”. Deși este amuzant, Ciprian este o fire sensibilă și săritoare, el fiind unul dintre voluntarii care a fugit la granița de la Siret în momentul în care a izbucnit războiul în Ucraina. De atunci, Ciprian își petrece timpul liber făcând voluntariat în cadrul unor diferite ONG-uri și Asociații. Iar un alt lucru care poate spune mai multe despre Ciprian, decât 1.000 de cuvinte, este că în viitor își dorește să adopte un copil.


Sfatul primit de la colegi, pe care nu l-a uitat niciodată, este acela de a fi mai tolerant și să nu se mai enerveze repede. Însă, dacă ne uităm în ce personaj și-ar dori Ciprian să se reîncarneze am putea găsi explicațiile din spatele sfatului – Alexandru Ioan Cuza.


Și-ar fi dorit să joace în filmul „Dune”, iar pe o insulă pustie ar lua cu el „telefonul prin satelit sau un aparat de teleportare, o pușcă semi-automată cu muniție, dar și o brichetă”. Ei bine, cred că știm cu toții acum cine este „Tânăr și neliniștit” în departamentul Marketing & Sales de la Iulius Mall Suceava.


Suntem mândri să fiți #OameniiIULIUS!


Material realizat de Iulia Marcu, Departament PR

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page