top of page

Adrian Miclăuș: Cel mai important este să ai un echilibru între muncă și viața personală

Absolvent al Facultății de Construcții din Cluj-Napoca, Adrian Miclăuș a profesat o vreme ca inginer de drumuri. În timp, și-a dat seama că nu își dorește o viață de constructor pe șantier, care implica un program epuizant, de la șase dimineața până la șapte seara, departe de casă și de prieteni. Așadar, la un moment dat a refuzat toate propunerile venite din această direcție și s-a orientat către zona de vânzări, un domeniu care l-a ajutat să echilibreze balanța între muncă și viața personală:


„Pentru mine, cel mai important este să ai un echilibru între viața profesională și cea personală. Îmi place ca ceea ce fac să fac bine, cu simț de răspundere și corectitudine, iar când am plecat de la job să am suficient timp pentru pasiuni, prieteni, familie. ”


În 2006, de la capătul celălalt al firului de telefon a venit propunerea de a face parte din proiectul Iulius Mall Cluj, iar Adrian a spus „prezent”. Astfel, încă din prima zi de șantier Adrian s-a ocupat de aspecte administrative, relaționarea cu anumite instituții și furnizori. După ce perioada de construcție a mall-ului s-a încheiat, Adrian a preluat managementul curățeniei în mall și administrarea zonei de food court, iar culisele unei astfel de activități au scos în față multe informații, cel puțin interesante.


„Poate că din afară nu pare, însă este un job provocator. În primul rând prin prisma gestionării unui număr mare de oameni, care au o rată mare de fluctuație, în special în cazul celor mai nou angajați. Prin urmare, e multă muncă de organizare, atât la birou, cât și în mall, de la asigurarea unui număr constant de angajați, până la pontaje, ședințe, întâlniri, referate, comenzi, furnizori, verificare”.


După 16 ani petrecuți în cadrul IULIUS, Adrian spune că cel mai mare imbold profesional îl reprezintă în continuare viziunea managementului:


„Este o mândrie să lucrezi la IULIUS, o companie care schimbă fața orașelor și are mereu proiecte ambițioase, ceea ce ne trage pe toți în sus”.


Un adept al lucrului bine făcut, Adrian apreciază cel mai mult la IULIUS nivelul înalt de pregătire al colegilor, dar și atmosfera plăcută. Atunci când se gândește la generațiile care vin din urmă, sfatul lui pentru tineri ar fi să-și propună obiective înalte, pentru că oportunități sunt nenumărate, dar și să experimenteze cât mai mult.


Adrian este o persoană care apreciază timpul liber și profită de el la maximum. Îi plac călătoriile, mâncarea bună, ieșirile la schi în Europa cu prietenii, hiking-ul, ciclismul, alergatul, mașinile puternice.


Și dacă nu erau destule hobby-uri, structura internă dar și exemplul din familie l-au făcut pe Adrian să se dedice apiculturii. Se spune că un apicultor este un introvert dar și o fire curioasă, persistentă și iubitoare de natură, o matrice psihologică care i se potrivește lui Adrian:


„Pasiunea pentru apicultură am moștenit-o de la tatăl meu. Când acesta nu s-a mai putut ocupa de stupi, am spus că preiau eu. Inițial am făcut-o pentru că am vrut să-l ajut și să continui o tradiție în familie, însă acum apicultura a devenit un hobby. Mă relaxează, dar mă și provoacă. Nu poți face apicultură fără cărți, cursuri și informare permanentă. Stupii au mereu nevoie de atenție și îngrijire. E suficient să lipsești două săptămâni și pierzi ceva, care este apoi greu de îndreptat”.


Adrian, ne bucurăm că ne ești alături încă de la început și ne mândrim că ești unul dintre #OameniiIulius!


Scurtă introducere în arta vieții predată de #OameniiIulius
 

Vin sau bere?

Bere.

 

Mare sau munte?

Munte, pentru că nu te plictisești niciodată.

 

Teatru sau film?

Aș zice film.

 

Morning person sau night person?

Matinal.

 

Cafea sau ceai?

Cafea neagră.

 

Dog person sau cat person?

Îmi plac toate animalele, dar la alții😊

 

Dacă ți s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?

L-aș trimite în altă lume pe Putin.

 

Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Mi-ar fi plăcut să fiu italian.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Multe din America. New York.

 

Cu ce persoană publică ai ieși la o cafea?

Cu Ilie Bolojan.






bottom of page