Copilul mijlociu, între două surori, Liviu Crap a pornit în viață cu o mare doză de încredere în propriile forțe, cultivată chiar de bunicul său, care a fost și primul său model masculin. Bunicul l-a învățat să joace șah, să citească și să socotească. Cum spune chiar Liviu, copilăria a fost un rai, în care s-a simțit înconjurat de iubire și încurajat să-și urmărească liber pasiunile. Îi plăceau în egală măsură lectura, matematica și sporturile, iar una din amintirile care i-au rămas vii în minte este organizarea unei mini-olimpiade împreună cu ceilalți copii din sat, inspirați fiind de Olimpiada de la Barcelona din 1992:
„Aveam o joacă tare frumoasă, verile la bunici erau extraodinare. Eram cam 20-30 de copii care ne adunam de pe ulițele din jur și care ne jucam de dimineață până seara fără să simțim foame, frig sau cald. Așa se face că, toți uitându-ne fascinați la probele sportive de la Olimpiada de la Barcelona, ne-am gândit să ne facem propria olimpiadă, cu toate probele incluse: atletism, aruncat cu sulița, sărituri, fotbal. Este una dintre cele mai calde și mai dragi amintiri”.
Tatăl l-a împins spre o carieră militară, el și-ar fi dorit o profesie umanistă, însă lucrurile s-au așezat în așa fel încât a urmat un Liceu Tehnic, iar apoi Facultatea de Electrotehnică. În pofida specializării tehnice, o constantă a vieții sale a fost lectura:
„Am fost întodeauna foarte avid de lectură și am citit tot ce mi-a căzut în mână. În liceu, am citit cu pasiune literatură rusă, în facultate am trecut la știință și filosofie, iar perioada armatei a fost un excelent prilej de reînnodare cu lectura și, în general, o experiență în care am cunoscut oameni de toate felurile. Încă citesc literatură, eseistică și cărți științifice, chiar dacă mai împrăștiat și pe apucate. Am mereu pe noptieră mai multe cărți în diverse stadii de citire, iar mai nou, din cauza timpului limitat, am trecut și la audiobook-uri”.
S-a format ca cititor în literatura rusă a lui Dostoievski și Tolstoi, pentru ca mai târziu să descopere memorialistica disidentă, care i-a dezvăluit toate laturile posibile ale omului, iar, mai apoi, eseistica lui Paleologu, Pleșu și Liiceanu care, crede Liviu, a fost ca o rază de lumină pentru România la ieșirea din zona neagră a comunismului.
Timp de zece ani a lucrat în Piatra-Neamț, ca inginer de instalații electrice pentru diferite proiecte în dezvoltare. Și-a dorit foarte mult să lucreze pentru companii mari, unde există alte oportunități de dezvoltare, iar pentru asta Liviu a ales să vină la Iași, împreună cu familia. După alți zece ani de experiență în Iași, atât pe partea de proiectare instalații, cât și mentenanță, Liviu consideră că a găsit stabilitatea pe care o căuta, dar și dinamismul care îl împinge să evolueze mereu.
În prezent, Liviu Crap coordonează departamentul Tehnic din cadrul grupului IULIUS care administrează clădirile office din ansamblul Palas.
„Este un job frumos, consumator de energie, provocator. Învăț mereu lucruri, am mereu de atins targeturi, de îndeplinit task-uri, de îmbunătățit”.
Liviu își dorește ca, mai presus de toate, să fie un lider bun:
„Cel mai important pentru mine este ca oamenii cu care lucrez să aibă încredere, să simtă că sunt un colectiv și să știe că primesc feeedback-ul de care au nevoie. Să fac cât pot de bine în jurul meu este deviza mea. Cifrele trebuie să se întoarcă și către oameni, altfel tot efortul este în zadar”.
Oamenii au nevoie să fie ghidați, crede Liviu, însă ghidajul trebuie făcut discret, cu tact, oferind un model de comportament, dar și un mod de lucru:
„Am ferma convingere că atunci când reușești să ai un model de lucru care aduce valoare oamenilor, profesional și personal, rezultatele vin pe toate planurile”.
La serviciu sau acasă, Liviu este adeptul încurajării pozitive:
„Educația la noi se face încă prin frică și rușinare, însă ea nu poate produce rezultate pe termen lung. Pentru a performa autonom, oamenii au nevoie să-și dea interesul pentru că îi entuziasmează ceea ce fac, nu pentru că le este frică de ceva sau cineva. De aceea, mă străduiesc să ascult părerile celorlalți și să fiu un om empatic”.
Așa cum el a fost ghidat în viață cu blândețe de către bunicul său, Liviu își dorește ca, la rândul lui, să fie același exemplu pentru fii săi de 12 și 7 ani, împreună cu care joacă șah, merge la fotbal și în drumeții, le cultivă pasiunea pentru muzică și lectură.
Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
Vin sau bere?
După sezon. Vara, bere, iarna, vin fiert.
Mare sau munte?
Mare. De la trei ani, în fiecare an mergeam cu ai mei la mare. Imaginea litoralului așa cum s-a format ea în copilărie, ca ceva strălucitor, plenar, estival, în total contrast cu sumbrul Vasluiului natal, mă locuiește și acum. Sufăr dacă nu merg la mare.
Teatru sau film?
Sunt cinefil, dar mai degrabă aș zice Filarmonică. De pe la 16 ani am început să ascult Beethoven și, de atunci, m-am năpustit în muzica clasică.
Matinal sau nocturn?
Matinal, dar nu cu noaptea în cap.
Cafea sau ceai?
Ambele. Ceai mai mult în timpul liber.
Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?
Dacă aș fi atotputernic, m-aș asigura că pentru toată umanitatea există un continuum. Este de dificil să trăiești cu gândul că te poți neantiza.
Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
M-aș vedea trăind în Atena lui Pericle, ca cetățean. Fără Atena de atunci, nu ar fi fost Europa cum o știm noi astăzi.
În ce oraș ai alege să trăiești?
Un oraș pe malul Mediteranei. Atena poate fi un loc bun.
Cu ce persoană publică ai ieși la o bere?
Cu Andrei Pleșu, pe care îl admir pentru vivacitate, bonomie, umor, inteligență. Și cred că ar fi o bere nemaipomenit de bună.
