top of page

Cătălin Grigore: De 18 ani, cu diplomație și loialitate alături de IULIUS

Zicala „când fugi de ceva, te ajunge din urmă” a funcționat foarte bine în cazul lui Cătălin Grigore, cel care se ocupă de implementarea unei aplicații ce va eficientiza munca din majoritatea departamentelor grupului IULIUS. Deși absolvent al unui liceu de Informatică – unul dintre puținele din țară în acea perioadă – Cătălin nu a urmat mai departe Informatica sau Automatica precum majoritatea colegilor săi. În urma unei neîncrederi pe care o dezvoltase în liceu, el fiind printre puținii care nu aveau un computer acasă, Cătălin s-a orientat către Facultatea de Marketing. Deși foarte bun la Matematică, a fugit de Contabilitate, pentru a se întâlni, la scurt timp, și cu partea ce ține de Informatică/Automatică și cu cea de Contabilitate. Ajuns din urmă de cele două, nu i-a mai rămas decât să le integreze în viața profesională și să dea tot ce putea mai bun.


Astfel că, imediat după ce a absolvit facultatea, Cătălin a lucrat un an în Vânzări și, apoi, o perioadă mai lungă în Contabilitate, fapt ce l-a ajutat ulterior când, în 2005 s-a alăturat grupului IULIUS, unde a început să implementeze primul program mai serios de Contabilitate. Imediat după ce acesta a început să funcționeze, a fost mutat la Cluj ca Director Economic, în perioada 2006-2007, când se dezvolta Iulius Mall.


Odată cu întoarcerea în Iași, a continuat în Departamentul Economic, unde s-a ocupat de partea de audit intern. Aflat la intersecția dintre Contabilitate, Auditare și dezvoltarea de softuri care să ajute la gestionarea facilă a unei mari cantități de date și documente, nu a fost nicio surpriză pentru nimeni din companie când Cătălin și-a asumat rolul de a implementa noi soluții tehnice care să deservească cât mai multe departamente:


„Urmând nevoia aceasta de tehnologizare pe măsură ce compania a crescut, și eu, la rândul meu, am ajuns coordonator într-un departament nou, acela de suport pentru o aplicație complet nouă, care va gestiona toate resursele companiei. Din foarte multe puncte de vedere, este o premieră pentru o companie românească să implementeze un astfel de sistem și, în același timp, o mare provocare.”


Ca un veteran al departamentului, Cătălin este managerul de proiect care se ocupă ca toate funcționalitățile noului sistem să meargă în parametri optimi:


„Sunt interfața între dezvoltatorul aplicației și departamentele noastre care interacționează cu aceasta. Rolul meu este de a media diversele probleme care apar și de a găsi soluții la acestea. Este o parte de negociere uneori aridă, pentru că ceea ce testăm noi adeseori necesită detalieri succesive şi, uneori, modificări de soluţie”.


Alături de el, sunt alți trei colegi experimentați pe partea tehnică. Fire ambițioasă și dornic mereu să învețe, Cătălin își dorește să aprofundeze partea tehnică, pentru că, așa cum spune și el, este important să ții pasul cu noile standarde care apar:


„Este important din poziția mea să înțeleg de unde apar problemele, care este limbajul care poate răspunde acestora și cum se construiește el. Sunt conștient de rolul meu de mediator care are o privire 360 de grade, însă îmi place să înțeleg și detaliile implementării”.


De 18 ani în companie, cea mai mare satisfacție a lui Cătălin este relația pe care și-a construit-o cu colegii din toate orașele în care operează IULIUS. Ambiția lui Cătălin este de a finaliza implementarea aplicației și să o vadă că funcționează în parametrii optimi pentru toate departamentele țintite:


„Va fi o premieră în România pentru industria în care activăm noi și poate tocmai de aceea este și așa provocator. Practic, pe alocuri, consultanții caută soluţii împreună cu noi, având în vedere noutatea subiectelor abordate. Pe viitor, sper ca acest know-how acumulat să ne servească pentru a dezvolta soluții intern”.


Cătălin este tatăl a doi băieți adolescenți alături de care retrăiește cu intensitate cele mai importante etape ale vieții. Îi plac activitățile sportive alături de băieți și adoră escapadele de weekend doar cu soția sau cu toată familia.


Cătălin, îți dorim să-ți menții ambiția și energia și îți mulțumim pentru loialitatea și simțul tău de răspundere!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de Oamenii Iulius
 

Vin sau bere?

Bere vara, vin iarna.

 

Mare sau munte?

Mare, întotdeauna, sunt un pic mai leneș. Muntele e frumos, dar de la balcon.

 

Morning person sau night person?

Nocturn sigur nu.

 

Cafea sau ceai?

Cafea lungă cu lapte mult.

 

Dog person sau cat person?

Prefer papagalii. Am un peruș, blând, care circulă prin casă, vine pe masă, e foarte jucăuș.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Cred că aș vrea să știu tot ce se întâmplă în lumea asta, să fiu un fel de omul invizibil.

 

Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Îmi place să fiu român. Românii sunt adaptabili, știu să se descurce în orice mediu.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Mi-ar fi plăcut să trăiesc în Cluj-Napoca, deși Iașul rămâne orașul de suflet.

 

Ce persoană publică ai invita la o cafea?

Aș ieși la bere cu oricine, important este să am ce discuta, să am un interlocutor.





bottom of page